Ulticare sau Biotorus

Dragii mei, s-a intimplat sa particip si eu, la o prezentare, de aparate medicale.E prima oara,cind particip la asa ceva si acum, imi pare rau, ca am refuzat alte invitatii,considerind, ca e ceva plictisitor si ca nu ajuta la nimic.Dar de fapt, sa va spun, cum am ajuns la aceasta minunata prezentare, a celor de la ORIN .RO.Eram inscris la www.cistigati.ro,intr-una din zile acum citeva saptamini, am fost apelat telefonic si intrebat daca sunt de acord, sa particip, la un sondaj legat de cumparaturi si altele,in domeniu.Nu credeam sa aiba si urmari,dar joi am fost sunat din nou si am fost invitat sa particip la prezentarea care avea sa aiba loc vineri, de la 17,30 la Hotel Central, mai precis in fosta Braserie si astfel, in loc sa particip la Lecturi Urbane,unde eram hotarit sa merg,am ales sa particip la prezentare.Mare mi-a fost mirarea,cind am vazut ca exista firme, care fac si aparate care sa aline durerea, celor suferinzi.Aici am fost intimpinati, de gazda noastra foarte primitoare,Ionut Nasauean, un tinar de 31 ani, foarte bine pregatit din punct de vedere tehnic, dar nu numai,folosind un limbaj pe intelesul tuturor si apropiindu-se de noi si din punct de vedere psihic ,a inceput prelegerea ,care a durat aproximativ 1 h.Am uitat sa va spun,ca cei care am participat, am primit fiecare ,bonus un Voucher pentru cumparaturi de 10E  ,iar cei care au participat impreuna cu nevasta, au primit un termometru electronic, cadou.Trebuie sa va spun, ca aparatele se refereau la cei cu reumatism ,coxartroze,gonartroze,osteoporoza,circulatie dificila la extremitatile inferioare,migrene,stari de atac cerebral,sindrom parkinson si alte deficiente,medicale.Cele doua aparate prezentate ,binenteles cele principale ,caci mai aveau si altele mai mici sau mai simple,ULTICARE si BIOTONUS,sunt aparate de tratament,care lucreaza pe principiul ,magnetic pulsant de joasa fregventa.Ca si efecte principale,pot fi enumerate :regenerarea mai rapida a celulelor,incetinirea proceselor inflamatorii,dilatarea vaselor,inlaturarea incordarii musculare si altele.Un lucru care trebuie spus neaparat, e faptul ca aceasta firma, face donatii in fiecar an pentru spitale,aparate si ca si la prezentare, a facut discount pentru doua persoane 300E din suma de  1200 E .Nu stiu daca va vine sa credeti, dar eu care ma plingeam ca nu prea am noroc,la tombole, am cistigat un asemenea bonus, dar am renuntat la el, pentru a fi donat altei persoane mai bolnave, care are neaparata nevoie de aparat si pe care o ajuta bonusul, pentru achizitionarea aparatului,eu neavind de unde face rost de suma ramasa de plataAm uitat sa va spun, ca firma, e in colaborare cu doctori din Cehia si si se folosesc aparatele si la clinici, din Slovenia ,iar la noi in tara, mai mult la spitale din Ardeal ,mai precis in vestul tarii.Cele doua aparate si derivatele lor, sunt unul in forma de inel, iar altul ca o perina,in funcite de zona si durerea, la care sunt folosite.Cum arata, veti vedea in pozele pe care le postez.Pentru mai multe amanunte, tehnice si de achizitionare, intrati pe  www.orin.ro.

Comments
  1. dit Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *